Dicționar de VISE

Pentru interpretarea unui vis, vă rugăm să introduceţi cuvântul în caseta de mai jos

AI VISAT CĂ ZBORI… (4)

Vis cu zbor şi înger

Sper să vă placă visul de mai jos şi mai sper să fi avut şi voi astfel de vise:
„Aseară m-am aşezat în pat cu gândul să mă relaxez, să mă odihnesc, după o zi obositoare. Am închis ochii fără să mă mai gândesc la nimic şi la scurt timp am simţit că plutesc, am simţit că m-am desprins de corpul fizic şi am început să zbor, să fac ocoluri prin casă. Casa părea altfel, simţeam vibraţii, plantele erau învăluite în norişori coloraţi, parcă străluceau; am intrat în camera copiilor, dormeau. I-am privit ceva timp fascinată de aurele şi chakrele lor, apoi m-am îndreptat spre dormitorul nostru cu gândul să-i povestesc soţului meu ce am văzut. El dormea; i-am atins chipul şi nu m-a simţit, nu s-a mişcat. Am continuat să-l privesc, să-i privesc aura, m-a fascinat indigoul acesteia, apoi m-am privit pe mine; chipul meu era relaxat, cu un uşor zâmbet. Nu am apucat să mă uit mai mult timp, pentru că am simţit „o prezenţă”, nu ştiu cum şi de unde a venit, avea o statură înaltă, armonioasă; prezenţa era liniştitoare, i-am studiat cu atenţie trăsăturile. Mi-a vorbit „mental”, buzele nu i se mişcau şi m-a rugat să-i vorbesc „mental”; l-am întrebat cine este? De ce a venit la mine?… şi mi-a răspuns că eu l-am chemat şi că el doar doreşte să-şi împlinească misiunea. L-am întrebat cum îl cheamă? Mi-a zâmbit şi mi-a spus că se numeşte Jophiel, apoi l-am întrebat: când te-am chemat? Mi-a răspuns zâmbind, acum două zile. Am stat pe gânduri, nu-mi aminteam, apoi m-am gândit: poate că două zile pentru el, sunt ani pentru mine… apoi l-am întrebat: ce misiune are? Şi mi-a spus: să-ţi fac cunoscut locul tău în acest plan minunat; apoi m-a întrebat: eşti pregătită? Eu am tresărit, întrebarea a venit brusc… şi i-am spus da, fremătam de curiozitate. Apoi el m-a prins de mână şi am simţit cum mă ridică, am simţit norii, am văzut curcubeie, apoi am văzut Pământul, îl priveam uimită, nu poate fi descrisă în cuvinte măreţia lui, apoi Jophiel m-a condus în jur, indicându-mi multe locuri, vorbindu-mi despre ele, despre schimbările la care vor fi supuse… apoi m-a adus înapoi acasă şi mi-a spus: nu uita acestea! Şi mi-a dat două cărţi, apoi el a dispărut şi brusc m-am simţit în pat. Am deschis ochii, ora era 4:28. M-am gândit la ceea ce s-a petrecut, am memorat fiecare cuvânt. Ce credeţi că semnifică această experienţă? Ce semnifică călătoria aceasta?”
Un vis frumos, frumos povestit, cursiv. Să vedem ce înseamnă:
„Draga mea visătoare, desprinderea ta şi zborul-vis sau călătoria astrală – şi toate etapele călătoriei, o călătorie iniţiatică, evident – nu sunt întâmplătoare, răspund unei nevoi interioare, unei chemări lăuntrice care iată, şi-a găsit răspunsurile. Este, oricum, un vis de bun augur ce îţi vorbeşte despre evoluţie interioară. În această călătorie ai fost însoţită şi ghidată de arhanghelul JOPHIEL, al cărui nume se traduce „frumuseţea lui Dumnezeu”, arhanghelul patron al artei şi frumuseţii, care ne ajută să gândim pozitiv, să apreciem frumuseţea, să creăm şi să atragem frumosul, care ne învaţă că înţelepciunea e conştiinţa în acţiune şi ne îndeamnă să facem ceea ce ne place, dar conştient, să punem bucuria în inimă, înţelepciunea în minte şi să ascultăm copilul din interiorul nostru. Prezenţa unui înger/arhanghel în vis ne indică faptul că mesajul este important, că trebuie să i se acorde atenţie. Poate fi conştientizarea misiunii tale, cu atât mai mult cu cât acest mesager al Divinului ţi-a atras atenţia să nu uiţi… Şi celelalte simboluri din vis au conotaţii înalte. Curcubeul reprezintă un semn de promisiune şi mare fericire. Speranţele sunt simbolizate de această minunată imagine. Norocul vine la cei care visează curcubeie. Vederea aurelor poate semnifica faptul că perfecţiunea este scopul tău; culoarea indigo a aurei soţului tău se referă la spiritualitate şi protecţie divină. Cărţile primite sunt un îndemn clar de îndreptare spre cunoaştere şi înţelepciune. Iar zborul, ştii foarte bine care este semnificaţia lui, reprezintă ascensiunea în sferele superioare. Această frumoasă călătorie este poate o altă etapă în transformare şi elevare pe toate planurile vieţii tale. Fericiţi cei care visează îngeri…” (R.B.)

Fragment din “Noul tău dicţionar de vise – Enciclopedia viselor pe înţelesul tuturor”, autor Radu Botez – parapsiholog (www.parapsiholog.ro)
Detalii despre carte aici -> http://enciclopediaviselor.oniromantie.ro/