Visul face parte din noi, visul face parte din viaţa noastră şi, cine n-a visat vreodată? Unii îi acordă o importanţă deosebită, alţii îl ignoră, dar el – visul – este o componentă a subconştientului nostru; mai bine-zis, o manifestare a acestui subconştient, despre care, altfel, n-am avea ştiinţă. Cine a citit „Psihologia viselor” (click aici), a putut lua cunoştinţă de unele mecanisme ale viselor, de o clasificare a lor şi de o descriere sumară a modalităţii de interpretare a viselor. Astăzi, vă oferim un test care se referă la vise, preluat din lucrarea „Psihoteste”, Editura Ştiinţa şi Tehnică, Bucureşti, 1997, autor test Lia Decei, pentru ca cei interesaţi să aibă încă un reper pentru a-şi cunoaşte propria personalitate.
Alegeţi unul dintre răspunsurile a, b, c, d, e, la fiecare întrebare.
1) Pe care dintre următoarele personaje aţi prefera să le visaţi?
a) Barbă Albastră;
b) Dr. Jekill:
c) Marele Gatsby:
d) Lucreţia Borgia;
e) Mizantropul, personajul piesei lui Moliere.
2) Sunteţi de părere că o pasăre va evoca:
a) Evaziune;
b) Colivie/cuşcă;
c) Moarte;
d) Leagăn;
e) Friptură.
3) Visaţi un incendiu; cum credeţi că veţi reacţiona?
a) Vă este frică;
b) Începeţi să alergaţi;
c) Căutaţi ceva cu care să stingeţi focul;
d) Ştiind că aţi aprins acest foc, vă ascundeţi;
e) Doriţi să ştiţi cine a aprins focul.
4) Atunci când visaţi vehicule este vorba mai ales despre:
a) Trenuri pe o câmpie;
b) Avioane accidentate;
c) Care cereşti;
d) Patine pe rotile;
e) Un autobuz arhiplin.
5) În vis întâlniţi un copil pierdut. Ce faceţi?
a) Îl luaţi de mână şi îl duceţi să înveţe să şofeze;
b) Urcaţi cu el cele o sută de trepte ale unui templu incas şi îl aşezaţi pe un cub;
c) Într-o cameră cu oglinzi îi arătaţi imaginea sa reflectată la infinit;
d) Îl înveliţi într-o pătură şi îl obligaţi să mănânce o prăjitură;
e) Căutaţi prin buzunare monede şi i le puneţi pe o frunză de viţa-de-vie.
6) După un vis erotic, cum vă simţiţi a doua zi dimineaţă?
a) Ruşinaţi şi vinovaţi;
b) Liniştiţi;
c) În formă pentru a trece de la vis la realitate;
d) Surprinşi şi nemulţumiţi;
e) Neliniştiţi şi anxioşi.
7) Ce senzaţie fizică încercaţi cel mai adesea în vis?
a) Înec;
b) Sufocare;
c) Cădere;
d) Paralizare;
e) Senzaţie de zbor.
8) Cum reprezentaţi în vis, prin două obiecte, cuplul format din părinţii dvs.?
a) O ceaşcă şi o farfurioară;
b) Un vas cu flori;
c) O pendulă şi balansierul acesteia;
d) O veioză şi o priză de curent;
e) Un arc şi o săgeată.
9) Care dintre următoarele personaje aţi putea fi în vis?
a) Lolita de Nabokov;
b) Saddam Hussein;
c) Francoise Sagan;
d) Unul dintre Cei trei purceluşi;
e) Frankenstein.
10) A visa vi se pare:
a) Inutil;
b) Îngrijorător;
c) Stimulant;
d) Că te îmbogăţeşte;
e) Că îţi complică existenţa.
Interpretarea răspunsurilor
Dacă cele mai multe răspunsuri sunt „ a ”: vă este frică să vă implicaţi într-o relaţie sentimentală, chiar dacă aceasta înseamnă că veţi rămâne singur/a sau să vă mulţumiţi numai cu aventuri trecătoare.
Dacă cele mai multe răspunsuri sunt „ b ”: „ navigaţi ” la mare altitudine şi în stare foarte diferită de a anturajului dvs. Nu vă simţiţi bine în pielea dvs. şi aţi dori să fiţi altcineva.
Dacă cele mai multe răspunsuri sunt „ c ”: aveţi probleme de intimitate. Visele dvs. nu sunt numai imagini extravagante; ele au un sens.
Dacă cele mai multe răspunsuri sunt „ d ”: vă este teamă să nu vă pierdeţi slujba sau să nu fiţi părăsiţi de femeia/bărbatul vieţii dvs.
Dacă cele mai multe răspunsuri sunt „ e ”: vă subestimaţi. Acesta este motivul pentru care relaţiile cu ceilalţi sunt adesea agresive.
Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro